About

Dieta Rina. Este un regim alimentar care promite rezultate spectaculoase, mai ales în cazul persoanelor supraponderale şi chiar obeze. Experţii în nutriţie spun că această dietă promite scăderea în greutate de până la 20 de kilograme în cele trei luni cât durează cura de slăbire. Un mare avantaj al dietei Rina este că procesul de slăbire continuă şi după terminarea ei.

Această dietă este dezvoltată de un medic sportiv american, care susţine că regimul creat de el ajută chiar la ameliorarea unor probleme de sănătate, precum hipertensiunea arterială.

Dieta Rina. Un regim uşor de urmat.

Tot ce trebuie să faci este ca timp de trei luni de zile să respecţi o succesiune de patru zile. În prima zi este recomandat un meniul bazat pe proteine, în a doua zi este indicat un meniu bazat pe carbohidraţi, în a treia este recomandat un meniu bazat pe alimente bogate în amidon, iar în a patra zi este indicat să mănânci numai fructe. Excepţie: a 29-a zi ziua 58-a şi ziua 87-a. În aceste zile este zi de apă şi vine obligatoriu după ziua de vitamine. În ziua de apă sunt permise şi ceaiurile neîndulcite, sucurile de legume sau zeama de la supă de legume.

Pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară, nutriţioniştii spun că în ziua de apă şi nici pe tot parcursul dietei nu este recomandat să se facă abuz de sucurile din fructe, deoarece acestea au un conţinut ridicat de fructoză, nutrient la fel de periculos pentru siluetă ca şi zahărul.

O altă regulă de bază a curei presupune ca în cele 90 de zile de regim micul dejun să fie întotdeauna alcătuit din fructe sau un pahar cu suc de fructe neîndulcit. De asemenea, până în pranz, mai este permis o gustare de fructe, dar cu minimum o ora înaintea acestei mese.

Dieta Rina. Zilele sunt împărţite într-un orar strict de masă:

● Perioada de purificare: de la ora 4 dimineaţa până la prânz, interval orar când sunt recomandate doar fructe şi legume proaspete, la fiecare două ore.

● Perioada de ingestie ţine de la prânz pâna la 8 seara, timp în care contează să combini corect alimentele şi să nu laşi mai puţin de două ore între două mese.

● Perioada de digestie: ţine de la opt seara la patru dimineaţa şi interzice consumul oricărui aliment. Acum, doar te hidratezi cu apă şi ceaiuri neîndulcite.

Dieta Rina. Exemplu de meniu pentru cele 4 zile:

Ziua de proteine. În această zi sunt permise lapte, brânză, ouă – care trebuiesc fierte, carnea – preparată numai la grătar sau fiartă şi peştele – făcut pe grătar. Toate acestea pot fi asociate cu salată.

Ziua de amidon. Legume fierte sau fripte (în tigaie de teflon, fără ulei, sau pe grătar): fasole, mazare, linte, cartofi, porumb, morcovi. În această zi este permis să mănânci şi orez. Toate acestea pot fi asezonate cu salate.

Ziua de carbohidraţi. În această zi sunt permise alimente interzise în oricare altă dietă: pizza şi pastele. De asemenea, în această zi sunt permise şi dulciurile: ciocolata neagră şi îngheţata.

Ziua de vitamine. În această zi sunt recomandate doar fructele. Acestea se servesc atât la mesele principale, cât şi pe post de gustări.

Dieta Rina. Pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară, nutriţioniştii recomandă să se bea cel puţin 2 litri de apă pe zi.